Marcel Ciolacu se afundă în capcana ilegalităților contabile din Nordis. Cine a plătit de fapt zborurile la Nisa si Madrid
Postat la: 06.02.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Premierul Marcel Ciolacu a prezentat, miercuri, tardiv, două facturi, însoțite de chitanțe, care atestă că și-ar fi achitat locul în avioanele private ale Nordis cu care a zburat, în 2022, la Nisa și la Madrid.
Potrivit datelor înscrise pe facturi și pe chitanțe, Ciolacu a achitat câte aproximativ 7.500 de lei (1.500 de euro) către societatea Nordis Travel. Probele instrumentate de procurori în dosarul Nordis arată, însă, că zborurile fuseseră achitate integral de Nordis Management din banii clienților. Potrivit procurorilor, „au fost identificate, prin intermediul NORDIS TRAVEL S.R.L., cheltuieli de achiziții zboruri (comerciale și private) în valoare de nu mai puțin de 1.511.208,81 euro și 805.984,06 lei, din care zboruri private 857.796 euro și 691.948,88 lei.
„Facem precizarea că toate aceste cheltuieli nu au fost efectuate din fondurile societății de turism, ci din fondurile Nordis Management, fonduri constituite din banii clienților. În concret Nordis Management achiziționa servicii de la Nordis Travel, iar Nordis Travel achiziționa servicii de închiriere avioane private de la diferite companii de profil", explică anchetatorii în referatul prin care cer arestarea liderilor grupării Nordis.
„Din această categorie, cheltuielile cu zborurile private (atât avion cât și elicopter) constituie acte de delapidare, întrucât, analizând destinațiile, datele și persoanele care au beneficiat de acestea, s-a constatat că nu au absolut nicio legătură cu activitatea economică a grupului Nordis (promovarea proiectelor imobiliare), ci sunt efectuate exclusiv pentru vacante private, participarea la evenimente private, în beneficiul personal al soților Ciorbă Vladimir și Vicol Ciorbă Laura Cătălina. În destinațiile Nisa, Mykonos, Madris, Paris, etc., destinații care rezulta din documentația pusă la dispoziție de operatori, nu au fost identificate târguri imobiliare sau alt eveniment de acest tip, întâlniri de afaceri în interesul companiei sau orice alt demers care să aibă legătura cu business-ul grupului Nordis", mai explică anchetatorii.
„Costurile pentru achiziția unor astfel de servicii exclusiviste sunt extrem de ridicate, așa cum rezultă din facturile de la dosarul cauzei, din care expunem cu titlu exemplificativ:
- Pentru zborul cu ruta București-Mykonos-București din perioada 18-21.06.2021, s-a achitat suma de 19.500 euro ( 97.940,35 lei la cursul de 5,022 lei/euro), așa cum rezultă din factura seria TYA21 nr. 272 din data de 17.06.2021 emisă de TOYO AVIATION S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 77, fil. 141)
- Pentru zborul cu ruta București-Nisa-București din perioada 18-21.08.2022, s-a achitat suma de 31.500 euro (153.874,35 lei la cursul de 4,884 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0797/2022 din data de 18.08.2022, emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 77, fil. 209)
- Pentru zborul cu ruta București-Nisa-Paris-Nisa-București din perioada 27-30.05.2022, s-a achitat suma de 42.700 euro ( 211.036,21 lei la cursul de 4,942 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0481/2022 din data de 27.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 77, fil. 249)
- Pentru zborul cu ruta București-Madrid-București din perioada 03-05.05.2022, s-a achitat suma de 34.900 euro (172.671,24 lei la cursul de 4.947 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0396/2022 din data de 03.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 77, fil. 274)
- Pentru zborul cu ruta București -Timișoara-Madrid-Timișoara-București din perioada 09-10.03.2022, s-a achitat suma de 38.700 euro ( 191.527,30 lei la cursul de 4,949 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0203/2022 din data de 08.03.2022 emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 77, fil. 311)
- Pentru zborul cu ruta București-Londra-București-Nisa-București din perioada 20-23.05.2021, s-a achitat suma de 52.900 euro (260.601,27 lei la cursul de 4,926 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0268/2021 din data de 13.05.2021 emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 77, fil. 509)
- Pentru zborul cu ruta București-Delta Dunării-București din perioada 10-11.04.2021, s-a achitat suma de 55.294,12 lei, așa cum rezultă din factura seria FDH nr. 1182 din data de 06.04.2021 emisă de DASSON HELICOPTERS S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L. (vol. 88, fil. 261)
Documentele prezentate până acum de Marcel Ciolacu:
- O factură emisă de Nordis Travel în 1 martie 2022 și chitanța aferentă cu suma de 7.568 de lei.
- O factură emisă de Nordis Travel în 20 mai 2022 cu suma de 7.500 de lei (prezentată în decembrie pe contul de TikTok).
Luând în calcul documentele procurorilor, factura emisă de Nordis Travel la 1 martie ar fi fost pentru zborul cu ruta București -Timișoara-Madrid-Timișoara-București din perioada 09-10.03.2022. „Pentru acest zbor s-a achitat suma totală de 38.700 euro (191.527,30 lei la cursul de 4,949 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0203/2022 din data de 08.03.2022 emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L.", arată procurorii. Sumă totală, achitată, conform DIICOT, din fondurile Nordis Management.
Cea de-a doua factură emisă de Nordis Travel către Marcel Ciolacu, pe 20 mai, a fost pentru zborul cu ruta București-Nisa-Paris-Nisa-București din perioada 27-30.05.2022. „Pentru care s-a achitat suma de 42.700 euro (211.036,21 lei la cursul de 4,942 lei/euro), așa cum rezultă din factura nr. ITAEX/0481/2022 din data de 27.05.2022 emisă de ION TIRIAC AIR S.R.L., către NORDIS TRAVEL S.R.L", arată procurorii. Sumă totală, achitată, conform DIICOT, din fondurile Nordis Management.
Prin urmare, rămân întrebări la care trebuie să răspundă atât Vladimir Ciorbă, cât și Marcel Ciolacu:
- Cât a plătit fiecare pasager în parte?
- Reflectă sumele facturate de Nordis Travel către Marcel Ciolacu costul corect/pasager raportat la numărul total de pasageri?
- Care este baza legală pentru facturile emise de Nordis Travel către pasageri atâta vreme cât procurorii arată că zborurile au fost achitate, în baza unor contracte și tranzacții ilegale, din fondurile Nordis Management?
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Generalul Pahontu ar fi de fapt bomboana de pe coliva inmormantarii afacerilor de la Cimitirul Ghencea militar
Deocamdată, in ancheta generalului Zisu s-au devoalat doar afacerile legate de extinderea cimitirului Ghencea, diverse s ...
-
Băieții deștepți și bogați din Energie. Câți bani au șefii de la Transelectrica, Hidroelectrica și Nuclearelectrica
Băieții deștepți și bogați din Energie: Salarii uriașe și conturi pline pentru șefii companiilor din domeniul energetic. ...
-
Burduja habar n-are dacă importăm gaz rusesc: "molecula de gaz nu are steag". Totuși, unde a disparut gazul românesc din depozite cu care se lauda asta toamna?
Frigul golește rezervele de gaz ale României. Ardem zilnic, doar pentru încălzire, 50 de milioane de metri c ...
-
WP: Americanii i-au pus pe masă lui Zelenski un document secret prin care cedează jumătate din resursele Ucrainei către SUA
Oficialii americani, care s-au întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la München, i-au ...
-
Dezvăluiri incredibile: Cătălin Zisu a ajuns general cu trei stele fără să aibă pregătirea necesară
Apar dezvăluiri revoltătoare privind modul în care generalul Zisu ar fi ajuns să ocupe prestigoasa funcție, fără s ...
-
Misterul contractului dintre Pentagon și Reuters pentru 'înșelăciune socială la scară largă' și 'inginerie socială' - Agenția de presă reacționează la acuzații
Președintele Donald Trump și Elon Musk au făcut dezvăluiri despre un contract de apărare al Pentagonului care a fost atr ...
-
Istoricul Marius Oprea: ”Fenomenul” Georgescu este o amplă operațiune a GRU. Rețeaua ”corbii tineri” și serviciile secrete rusești
Așa-zisul "fenomen" Georgescu și agenturile de rezerviști (și nu doar rezerviști) din jurul acestuia reprezintă o amplă ...
-
Ciorbă politică! Patronul Nordis l-ar fi denunțat la DIICOT pe Nicuşor Dan în mega-scandalul imobiliar pentru cerere de mită
Vladimir Ciorbă, acționar principal al grupului Nordis, este pe cale să zguduie pentru a doua oară scena politică din Ro ...
-
Ca sa intelegem demisia lui Iohannis: Trimisul special al lui Trump a fost deja la Bucuresti intr-o vizita fulger!
Trimisul special al președintelui Donald Trump pentru politică externă, Richard Grenell a fost deja la București duminic ...
-
Richard Grenell: "Nu Rusia, ci administrația Biden a manevrat alegerile din România!"
Ziarul american The New York Sun lansează o bombă în exclusivitate, afirmînd că trimisul special al lui Trum ...
-
UE legalizează supravegherea biometrică în masă cu reglementarile privind inteligența artificială
La 2 februarie, AI Act, care a intrat în vigoare în august, a atins primul termen de conformitate. Acestea s ...
-
Turnurile 5G si rețelele Wi-Fi vor putea în curând să vă spioneze fără consimțământul dumneavoastră și fără deviceuri smart
Conform autorilor unui nou studiu, radiațiile fără fir ar putea fi utilizate pentru a supraveghea oamenii fără știrea sa ...
-
Suveranistul Trump promite să le ia palestinienilor țara și ucrainenilor bogățiile subsolului!
Primirea lui Beniamin Netanyahu la Casa Albă a oferit imaginea „obscenității publice" sau a „banalității rău ...
-
Bizarerie în dosarul Nordis: Ginerele lui Traian Băsescu cere despăgubiri, în timp ce Ioana Băsescu a fost pusă sub acuzare
Situație bizară în dosarul Nordis. Radu Pricop este unul dintre creditorii care speră să recupereze bani din aface ...
-
Numele lui Călin Georgescu apare într-un mega dosar de trafic de droguri, la nivel internațional
Numele lui Călin Georgescu apare într-o mega anchetă jurnalistică condusă de către jurnalistul italian Edoardo Anz ...
-
Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu - Amplu raport despre "manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor"
Un raport public emis de VIGINUM, serviciul francez de supraveghere și protecție împotriva ingerințelor digitale s ...
-
Guvernul Ciolacu omoară intenționat dezvoltarea sectorului privat la ordinul UE. Investițiile de peste 2 milioane euro se fac de acum cu voie de la Guvern
La finalul anului trecut guvernul a aprobat OUG 152/2024 cu cerintele UE. Publicată în Monitorul Oficial în ...
-
Călin Georgescu, suspectat de implicare într-o schemă de fraudă care are legături cu mafia drogurilor din Spania
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, este suspectat de implicare într-o schemă de fraudă c ...
-
Dosarul "Nordis": Țepe de proporții cu binecuvântarea statului. Caracatița politică are tentacule până la vârf
Dosarul "Nordis" a bubuit a DIICOT, dar acțiunea procurorilor vine după ani de zile în care oamenii au primit țepe de ma ...
-
Zeci de utilizatori WhatsApp, inclusiv jurnaliști, spionați printr-un program al unei companii israeliene
Aproape 100 de jurnaliști și alți membri ai societății civile au fost spionați pe WhatsApp cu ajutorul unui program crea ...
-
Presiune uriașă în Scandalul Nordis: Au fost adusi la parchet si părinții lui Vladimir Ciorbă. E dezlegare la denunțuri
Laura Vicol, fosta pesedistă de top, și soțul ei, afaceristul Vladimir Ciorbă, sunt aduși la DIICOT, cu o cohortă jurnal ...
-
Depopulare: Femeile vaccinate anti-covid din Cehia au cu 66% mai puține șanse să nască STUDIU
Datele din Republica Cehă arată că femeile vaccinate cu covid au cu 66% mai puține șanse să nască în comparație cu femei ...
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar ac ...
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. A ...
-
D-ale lu' Burduja: Hidroelectrica și Nuclearelectrica au vândut în 2024 energie Chișinăului la un preț de 2 ori mai redus decât cel plătit pe OPCOM
Cei doi mari producători autohtoni, controlați în proporție de peste 80% de statul român, Hidroelectrica și Nuclearelect ...
-
Salariu de nabab de la Hidroelectrica fără a avea nicio expertiză în domeniu. Burduja trebuie sa dea socotelă!
După ce a părăsit funcția de prefect de Vâlcea, Sebastian Fârtat a reapărut într-un post cheie la Hidroelectrica, una di ...
-
Europa se dă bătută. Nu mai are nici cea mai mică șansă despre cum să oprească asaltul islamismului
Săptămâna trecută a fost cu siguranță cea mai neagră pe care a trăit-o Europa în ultimii ani. La o zi după ce un imigran ...
-
Operatiunea "Silent Hammer": Tucker Carlson dă detalii despre planul administratiei Biden de a-l asasina pe Putin și de a împinge lumea în al treilea război mondial
Tucker Carlson a rupt vălul de pe unul dintre cele mai întunecate adevăruri ale timpurilor noastre: administrația Biden ...
-
Administrația Biden a încercat să-l omoare pe Putin - ipoteză incendiară lansată de jurnalistul american Tucker Carlson
Jurnalistul american Tucker Carlson a lansat o ipoteză care face vâlvă pe rețelele de socializare: administrația Biden a ...
-
„Palatul Împăratului". Klaus Iohannis nu va primi vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor în care s-au investit milioane de euro
Președintele Klaus Iohannis nu va locui în vila de protocol dintr-o zonă exclusivistă a Capitalei, clădire în care statu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu